Gruia Lui Novac
Jos, sub nucul urias,
Gruia adormise -
Doarme ca un copilas
Legãnat de vise.
Palosu-i atârnã-n cui,
Aninat de-o cracã;
Murgul paste-n voia lui,
De urât sã-i treacã.
"Scoalã, Gruio, drag copil,
Scoalã, Gruio dragã!
Au nu vezi cum vin tiptil
Turcii si te leagã?
Turcii vin si-aduc cu ei
Funii de mãtase,
Funii rãsucite-n trei
Si-mpletite-n sase..."
- Mãi, dar greu ce-am fost dormit,
Zice si se mirã.
Ori paiangeni au venit
Si mã învelirã?
Ia sã misc putin din mâni,
Poate m-oi desface -
Alelei, pui de pãgâni,
Nu veniti încoace?...
Sar frânghiile în trei
Si plesnesc în sase,
Turcii fug ca vai de ei,
Fug cu moartea-n oase.
Saltã Gruia si - hai-hui! -
Sus pe cal s-aruncã,
Clocotã pe urma lui
Sapte vãi si-o luncã.
El sueño de Novac
Jos, bajo el nogal gigante,
Novac se durmió -
Duerme como un niño
Mecido por los sueños.
Su palo cuelga en un clavo,
Balanceado por una rama;
El murmullo pasta a su antojo,
Para que pase la mala suerte.
'Levántate, Novac, querido niño,
¡Levántate, querido Novac!
¿No ves cómo vienen sigilosamente
Los turcos y te atan?
Los turcos vienen y traen consigo
Cuerdas de seda,
Cuerdas retorcidas en tres
Y trenzadas en seis...'
- 'Vaya, qué difícil he dormido,
Dice y se sorprende.
¿O acaso los pájaros han venido
Y me han envuelto?'
Voy a mover un poco las manos,
Quizás me desate -
¡Ay, hijos de paganos,
¿No vienen por aquí?...'
Las cuerdas se rompen en tres
Y estallan en seis,
Los turcos huyen como pueden,
Huyen con la muerte en los huesos.
Novac salta y - ¡vamos allá! -
Se sube al caballo,
Hierve tras él
Siete valles y una llanura.