Veacul Ruinei
Veacul ruinei
A-ncărunţit domniţa de-al ei tată-nchisă-n turn înalt
Voinicul nu mai vine, căci gârbov e-acum
Iar vânt din Miază-Noapte aduce-n suflet lacrima
Vântul greu... Acvilon
Poveşti s-au născut şi-n poveste-au murit
În lumea de basm nimic nu mai-e etern
Moartă-i Cosânzeana, morţi sunt şi zmeii
Iar codrul e gri şi tern
Un singur loc cu nimic nu-i schimbat
E-aşa cum a fost, cu pământul făcut
Valea plângerii - tristul tărâm
De timp şi de oameni temut
Izvor de ruină şi dor blestemat
Melancolia aici domneşte în veci
Sufletul-ţi plânge – amintirile-ţi mor
Prin valea mâhnită de treci
De lăcrimezi crezând că e gata
Povestea basmelor care-au murit
Nimic şi nimeni nu-i mort pe vecie –
Revine la viaţă când e povestit
Era de la Ruina
Era de la ruina
La princesa envejecida por su padre encerrada en una alta torre
El valiente ya no viene, pues ahora está encorvado
Y el viento de la Medianoche trae lágrimas al alma
Viento pesado... Aquilón
Historias nacieron y en la historia murieron
En el mundo de fantasía nada es eterno
Muerta está la Cosânzeana, muertos están los dragones
Y el bosque es gris y sombrío
Un solo lugar sin cambios
Es como fue, con la tierra hecha
El Valle de los Lamentos - la triste tierra
Temida por el tiempo y por los hombres
Fuente de ruina y deseo maldito
La melancolía aquí reina eternamente
Tu alma llora - tus recuerdos mueren
A través del valle entristecido pasas
Si lloras pensando que ha terminado
La historia de los cuentos de hadas que han muerto
Nada ni nadie está muerto para siempre -
Vuelve a la vida cuando es contado