Calea Roților de Foc
Neînduplecat, țintuind privirea
Înverșunat, stăpânindu-mi firea
Precumpănit în sine
Înalț de sus în jos tihnirea
Să pozvolească iznoavei
Trăinicie în-deplinire
Îndrept spre mine
Urgia ce năucește lumea
Să-I reîmpletesc voirea
ȘI să-I împlinesc menirea
Jariște din duh nepotolit
Ce-a zvâcnit cu râvnă
Din piept smucit
Făr’ de semeție
Bărbăție cu îndrăzneală
Curaj făr’ de mânie
De-I struni înflăcărarea
ȘI-I tihni nestăpânirea
Revărsând nestingherit
Prin albia duhului
Neaplecăndu-l
ȘI-nalță în tron de cupă
Însuflețindu-l
ȘI lasă de-afundă
Să cuprindă pământul
ȘI sufletu-n adâncul firii
De îl cufundă
Când gândul în loc se-adună
ȘI glăsuirea-l călăuzește
Taina horbei în trup răSună
ȘI vrerea vie o chivernisește
ȘI lasă de-afundă
Să cuprindă pământul
ȘI sufletu-n adâncul firii
De îl cufundă
Horba dulce
Departe ajunge
ȘI ce horbă aduce
Nimic n-ajunge
Si horba-I plămădi în gât
Ce-n taină zace de hăt veacuri
Omului desăvârșit în gând
Ce șI-a măiestrit cu grijă harul
Când ochiul minții în con se-adună
ȘI horba-n cap îșI ticnește graba
Năvalnic se umflă-n nori de fire
Că-n unu-I tot ce-I plăsmuire
Pășind alături de însușI duhul
În ochi se țese necuprinsul
Camino de las Ruedas de Fuego
Neînduplecat, apuntando la mirada
Con obstinación, dominando mi naturaleza
Prepotente en sí mismo
Elevo desde arriba hacia abajo la tranquilidad
Para permitirle al espíritu
Permanecer en plenitud
Me dirijo hacia mí
La furia que desconcierta al mundo
Para rellenar su deseo
Y cumplir su destino
Arde el espíritu indomable
Que palpita con fervor
Arrancado del pecho
Sin arrogancia
Valentía con audacia
Coraje sin ira
Si domino la pasión
Y calmo la incontrolabilidad
Desbordando sin restricciones
Por el lecho del espíritu
Sin doblegarlo
Y lo eleva en un trono de copa
Dándole vida
Y permite que se sumerja
Para abarcar la tierra
Y el alma en lo profundo de la naturaleza
Para sumergirlo
Cuando el pensamiento se reúne en su lugar
Y la voz lo guía
El misterio resuena en el cuerpo
Y la voluntad viva lo administra
Y permite que se sumerja
Para abarcar la tierra
Y el alma en lo profundo de la naturaleza
Para sumergirlo
El misterio dulce
Llega lejos
Y lo que trae el misterio
Nada es suficiente
Y el misterio se moldea en la garganta
Que yace en secreto desde hace siglos
Al hombre perfeccionado en pensamiento
Que ha perfeccionado con cuidado su don
Cuando el ojo de la mente se reúne en su centro
Y el misterio en la cabeza golpea con prisa
Se hincha violentamente en nubes de naturaleza
Porque en uno está toda la creación
Caminando junto a su propio espíritu
En los ojos se teje lo incomprensible