Pândarul
Întăresc mănunchi cu lumea
În nod întărâtat de soartă
Fir' de bice asmuțite
În brâu de veghe se încinge
Când calea lumii-mi sorocise
Cârma s-apuc în a purcede
ȘI-n pas măsor, un dor ușor
Ce cuprinde depărtarea
ȘI se-ntinde hăt în zare
Peste punte, cufundată-n neguri
Peste țărmuri neademenite
Pășind alături de însușI duhul
Sunt pândarul ce-șI țese singur soarta
Vremea-mi este vrerea firii
De duh ușor șI-n suflet gol
Neamestecat în voie
Făr' de nume șI făr' de râvnă
Însemnări ce timpul curmă
Făr’ de vise șI făr’ de urmă
Mă-ncuvințez în a sorții mână
Înăsprit de însușI duhul
Sunt pândarul ce-șI ochește soarta
El tejedor
Fortalezco mi manojo con el mundo
En un nudo picado por el destino
Hebras de látigos afilados
Se atan alrededor de mi cintura de vigilia
Cuando el camino del mundo me llama
Agarro el timón para emprender
Y en cada paso, un ligero anhelo
Que abarca la distancia
Y se extiende lejos en el horizonte
Sobre el puente, sumergido en la oscuridad
Sobre costas no tentadoras
Caminando junto a mi propio espíritu
Soy el tejedor que teje su propio destino
Mi tiempo es la voluntad de la naturaleza
Con un espíritu ligero y un alma vacía
Sin mezclarse a su antojo
Sin nombre y sin ambición
Inscripciones que el tiempo corta
Sin sueños y sin rastro
Me someto a la mano del destino
Fortalecido por mi propio espíritu
Soy el tejedor que apunta a su destino