Epitaf
Pas după pas
ţăRâna de sub noi mucegăieşte
Suntem o boală incurabilă
A unei mame gravide
Dezbrăcată şI învineţită
Contorsionată pe un pat de paie umede
Într-o încăpere întunecată
Bătută şI murmurând
Frunză verde, nu!
Cârpă jegoasă în locu-I
Din limpede pârâu
AţI creat un şanţ
De deversare a propriilor vise
Furtuni de nepăsare
Păşesc cu chip de om
Ar fi trebuit să avem grijă
De ea cu entuziasm
şI adoraţie, ca de-un pui
De dragon
Ca de-o corabie
Cu greu dobândită
Ca de un fluier
Singurul pod către
Insula pe care
Te adăposteşti
De cei care te vor aidoma lor
Noi doi
Tu şI cu mine
Privim spre cerul nopţii
Să-I răpim privirii tăIşul
Înfipt în pieptul ei
De mâna noastră
Frunză verde, nu!
Cârpă jegoasă în locu-I
Furtuni de nepăsare
Păşesc cu chip de om
Noi doi
Tu şI cu mine
Privim spre cerul nopţii
Să-I răpim privirii tăIşul
Înfipt în pieptul ei
De mâna noastră
Mergem cu ochii deschişI spre propriul sfârşit
Să fie permanent răul instaurat?
Cu fiecare clipă îl consolidăm
Fiecare gest al nostru
E un cuvânt urât caligrafiat în epitaf
Epitafio
Pasos tras pasos
El suelo debajo de nosotros se pudre
Somos una enfermedad incurable
De una madre embarazada
Desnuda y magullada
Retorcida en una cama de paja húmeda
En una habitación oscura
Golpeando y murmurando
¡Hoja verde, no!
Trap sucio en su lugar
Del claro arroyo
Has creado una zanja
Para verter tus propios sueños
Tormentas de indiferencia
Caminan con rostro humano
Deberíamos haber cuidado
De ella con entusiasmo
Y adoración, como a un cachorro
De dragón
Como a un barco
Difícilmente obtenido
Como a una flauta
El único puente hacia
La isla en la que
Te refugias
De aquellos que quieren hacerte como ellos
Nosotros dos
Tú y yo
Miramos hacia el cielo nocturno
Para arrancarle la mirada
Clavada en su pecho
Con nuestras manos
¡Hoja verde, no!
Trap sucio en su lugar
Tormentas de indiferencia
Caminan con rostro humano
Nosotros dos
Tú y yo
Miramos hacia el cielo nocturno
Para arrancarle la mirada
Clavada en su pecho
Con nuestras manos
Caminamos con los ojos abiertos hacia nuestro propio final
¿Será el mal instaurado permanentemente?
Con cada momento lo consolidamos
Cada gesto nuestro
Es una palabra fea caligrafiada en el epitafio