Kara Iflak (Part VIII)
Ciudată linişte, totul e calm.
Şi luna roşie veghează de sus,
Doar vântul se îngână tăcut
Prin pânze de corturi şi urme de fum.
Şi nimeni nu stie că moartea
Pândeşte iar din cer şi din văi,
Atacul român este greu ca un pumn,
E seara în care păgânii n-au drum...
În Kara Iflak!
Un tropot de cal se aude în zare,
Iar turcii speriaţi se ridică-n picioare.
Privesc cu ochi mici printre corturi înalte,
Nu ştiu cine vine şi ce vorbă are.
Cu săbiile-n mână aşteaptă cu teamă,
Să vadă de unde şi cine-i atacă.
Zăresc cu uimire un singur valah,
Ce taie cu forţă şi ură de drac.
Noaptea !
Se-aprind focuri multe, dar Vlad e din piatră,
Trece prin turci, şi nu pot ca să vadă
Unde să fugă sau cum să mai lupte,
Când încă 100 de vlahi sar din munte.
Sunt cruzi ca o haită de lupi ce-au simţit
Urme de sânge şi teamă-n priviri,
Cu săbii mari, grele lovesc ne-ncetat
Cu paloşe multe i-au secerat.
Noaptea!
Kara Iflak (Parte VIII)
Ciudad tranquila, todo está en calma.
Y la luna roja vigila desde arriba,
Solo el viento susurra en silencio
A través de las telas de las tiendas y rastros de humo.
Y nadie sabe que la muerte
Acecha de nuevo desde el cielo y los valles,
El ataque rumano es fuerte como un puño,
Es la noche en la que los paganos no tienen camino...
En Kara Iflak!
Se escucha el galope de un caballo a lo lejos,
Y los turcos asustados se levantan de golpe.
Mirando con ojos pequeños entre las altas tiendas,
No saben quién viene ni qué intenciones tiene.
Con las espadas en mano esperan con temor,
Ver de dónde y quién los ataca.
Ven con asombro a un solo valaco,
Que corta con fuerza y odio diabólico.
¡Noche!
Se encienden muchas hogueras, pero Vlad es de piedra,
Pasa entre los turcos, y no puedo ver
Dónde huir o cómo seguir luchando,
Cuando aún 100 valacos saltan de la montaña.
Son crueles como una jauría de lobos que han olido
Rastros de sangre y miedo en sus miradas,
Con grandes y pesadas espadas golpean sin descanso,
Con muchas lanzas los han segado.
¡Noche!