În Valahia (Part VI)
În Neagra Vlahie şi caii sunt răi,
Iar Vlad Vodă Dracul e pui de şeitan.
La fel sunt şi codrii şi oamenii săi
Şi toţi pân` la unul îl vor pe Sultan.
E neagră câmpia de turci pregătiţi
Cu arme în mână, sunt toţi cârmuiţi.
De cruzi generali ai armatei păgâne,
Nimic nu le-a stat în faţă să-ndure.
Atacuri rapide, cu săbii de foc,
Cu suliţi şi arcuri ce trec drept prin om.
Dar Vlad îi aşteaptă cu ape secate,
Cu câmpuri uscate şi greu vânt de moarte.
În jur este linişte ca în mormânt
Şi turcii miraţi stau fără cuvânt.
Nu ştiu ce-i aşteaptă şi cred că de frică
Vlad Vodă s-a dus să scape de milă.
Vlad Vodă s-a dus să scape de milă.
Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.
Din seară în ziuă îi muşcă valahii,
Sunt obosiţi şi bolnavi otomanii.
Nu ştiu ce se-ntâmplă, de unde le vine
Moartea în oase şi cât îi mai ţine...
Spun rugăciunea, Allah să-i asculte,
Apoi închid ochii şi speră să uite
Că sunt zile-ntregi de când nu se-opreşte,
Atacul ce parcă din iarbă porneşte.
Furia e mare şi vlahii sunt repezi,
Lovesc fără milă şi taie din vene,
Din vene-ncărcate de răul ce-ncearcă
Să calce pământul, să-l calce deodată.
Să calce pământul, să-l calce deodată.
Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.
Vlad merge-ntr-o clipă, îmbrăcat ca un turc,
Se pierde prin corturi şi taie duşmanul.
Turcii, speriaţi, scot sabia şi luptă,
Dar între ei, nu ştiu un' să fugă.
Se-omoară de frică, de frică nebună,
Aceleaşi cuvinte le spun toţi cu ură:
Vlad să dispară din lumea în care
Nimic pentru el nu este prea mare!
Nimic pentru el nu este prea mare!
Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.
Nu iartă pe nimeni ce-aduce durerea,
Şi nicio privire nu vezi că se-nchină.
Sunt corturi în flăcări şi trupuri tăiate
Şi iar se aude cel strigăt din vreme.
En Valaquia (Parte VI)
En la Negra Valaquia los caballos son malos,
Y Vlad Voivoda Drácula es un hijo del diablo.
Así son los bosques y la gente,
Todos, hasta el último, lo quieren al Sultán.
Es negra la llanura, los turcos están listos,
Con armas en mano, todos están dirigidos.
Por crueles generales del ejército pagano,
Nada les ha detenido para soportar.
Ataques rápidos, con espadas de fuego,
Con lanzas y arcos que atraviesan directo al hombre.
Pero Vlad los espera con aguas secas,
Con campos áridos y un fuerte viento de muerte.
Alrededor hay silencio como en una tumba,
Y los turcos asombrados se quedan sin palabras.
No saben qué les espera y creen que por miedo
Vlad Voivoda se fue para escapar de la piedad.
Vlad Voivoda se fue para escapar de la piedad.
Se escucha un grito y el ejército pagano
No sabe de dónde viene el llamado.
Comienza a sentir miedo en brazos,
Lucha con sombras que no saben perdonar.
De noche a día los valacos los atormentan,
Están cansados y enfermos los otomanos.
No saben qué sucede, de dónde les viene
La muerte en los huesos y cuánto les dura...
Rezan, que Alá los escuche,
Luego cierran los ojos y esperan olvidar
Que son días enteros sin detenerse,
El ataque que parece surgir de la hierba.
La furia es grande y los valacos son rápidos,
Golpean sin piedad y cortan las venas,
De venas cargadas de la maldad que intenta
Pisar la tierra, pisarla de una vez.
Pisar la tierra, pisarla de una vez.
Se escucha un grito y el ejército pagano
No sabe de dónde viene el llamado.
Comienza a sentir miedo en brazos,
Lucha con sombras que no saben perdonar.
Vlad avanza en un instante, vestido como un turco,
Se pierde entre las tiendas y corta al enemigo.
Los turcos, asustados, sacan la espada y luchan,
Pero entre ellos, no saben a dónde huir.
Se matan de miedo, de un miedo insensato,
Repiten las mismas palabras con odio:
Vlad desaparecerá del mundo en el que
Nada es demasiado grande para él.
Nada es demasiado grande para él.
Se escucha un grito y el ejército pagano
No sabe de dónde viene el llamado.
Comienza a sentir miedo en brazos,
Lucha con sombras que no saben perdonar.
No perdona a nadie que traiga dolor,
Y ninguna mirada se inclina ante él.
Hay tiendas en llamas y cuerpos cortados
Y de nuevo se escucha aquel grito a tiempo.