Starea întâi

În mormânt, Viaţă
Pus ai fost, Hristoase
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind

Dar cum mori, Viaţă
Şi cum şezi în mormânt?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

Te mărim pe Tine
Iisuse Doamne
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit

Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi

Iisuse al meu
Împărat a toate
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc

Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om

În mormânt, Viaţă
Pus ai fost, Hristoase
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât

Cu cei răi, Hristoase
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău

Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi
Ca un om se vede mort şi fără de chip
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat

Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se
De-a luminii Tale fulgere orbind?

Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, răbdare de nespus şi negrăit!

Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind

O, minuni străine!
O, ce lucruri nouă!
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort
Îngropat de mâinile lui Iosif

În mormânt ai apus
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu
Acest lucru e străin şi nefiresc!

Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu!

Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis

Cela ce în palmă
Tot pământul ţine
Sub pământ acum cu trupul Se află mort
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad

Din stricare, Doamne
Viaţa mea o ridici
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit

Ca lumina-n sfeşnic
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul

Mulţimea de oştiri
Cea duhovnicească
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput

Murind Tu de voie
În mormânt ai fost pus
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu
De amara mea greşeală m-ai scăpat

S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt
Ţiitor a toate cunoscându-Te

Luând în pântece
A vieţii Piatră
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit

În mormânt nou Te-au pus
Înnoind, Hristoase
Firea oamenilor, prin învierea Ta
După cum se cade unui Dumnezeu

Pe pământ ai venit
Pe Adam să-l mântui
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat

Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns
Apunând a Ta lumină sub pământ

Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor

Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit
Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?

Ca grăuntul de grâu
Ce-ncolţeşte-n pământ
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam

Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit!

Cum ascunde luna
Faţa sa de soare
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum
Cel ce prin trupească moarte ai apus

Iisus, Viaţa
Gustând moartea acum
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit

Pe întâiul Adam
Prin păcat omorât
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta
Adam nou în trup Te-ai arătat acum

Cereştile cete
Mort întins, pentru noi
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit

Pogorându-Te mort
De pe lemn, Cuvinte
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi!

Bucurie, Doamne
Fiind îngerilor
Întristare lor acum le-ai pricinuit
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te

Suind Tu pe cruce
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii, iar stând sub pământ
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi

Ca un leu, Tu Doamne
Adormind cu trupul
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort
Lepădând şi bătrâneţea trupului

Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti

Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti

Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi

Cuprinzându-i spaima
Au strigat îngerii
Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu?

Din coasta Ta, Doamne
Cea însuliţată
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea

Răstignit pe cruce
Ai chemat pe oameni
Iar curată coasta Ta împungându-se
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu

Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie
De-ngroparea Ta înfricoşându-se

Sub pământ, de voie
Pogorând ca un mort
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult

Deşi Te-ai văzut mort
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult

Deşi Te-ai văzut mort
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi
Omorând de tot pe-al meu omorâtor

O, ce bucurie
Ce dulceaţă multă
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui

Îngroparea-Ţi laud
Patimilor mă-nchin
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule
Prin care de patimi am fost dezlegat

Asupra Ta, Doamne
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit
Iar cea din Eden se biruieşte-acum

Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea

În mormânt de Te-ngropi
Şi în iad de pogori
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit

De-a Ta voie, Doamne
Pogorând sub pământ
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat

55. Unul din Treime
Cu trupul, pentru noi
Defăimată moarte rabdă, binevoind
Se cutremură şi soare şi pământ

Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn

Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit

Ascultând, Cuvinte
De al Tău Părinte
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât
Înviind tot neamul muritorilor

Vai, Lumina lumii!
Vai, a mea Lumină!
O, lisuse-al meu! O, Fiule preadorit!
Cu amar, striga Fecioara şi jelea

Vino, necurate
Ucigaş ucenic
Şi pricina răutăţii arată-mi-o
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?

Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani

Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan!

De iubeşti pe săraci
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?

O, Cuvinte, Doamne
A mea bucurie
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?
Mi se rupe inima ca unei maici

Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu?
A strigat Fecioara, Maica Domnului

O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!

Când am să Te mai vad
Veşnică Lumină
Bucuria şi dulceaţa sufletului?
A strigat Fecioara, tânguindu-se

Deşi ca o piatră
Tare şi tăioasă
Ai primit a Te tăia, dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor

Ca dintr-o fântână
Din îndoitul râu
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim

Voind Tu, Cuvinte
În mormânt Te-ai văzut
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule

Te cântăm, Cuvinte
Doamne al tuturor
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim

Fericimu-Te toţi
Maica lui Dumnezeu
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu

În mormânt, Viaţă
Pus ai fost, Hristoase
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind