Suscríbete

Dansează (Diskoteka Boom) (feat. Mr. Juve)

Adrian Copilul Minune

Letra

    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată
    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată

    Discoteca este plină numai de puștoaice
    Am pus ochii pe una care mă atrage
    O privesc, o ador, cu privirea o măsor
    Dar n-am să mă las și o invit la dans
    Discoteca este plină numai de puștoaicе
    Am pus ochii pe una care mă atrage
    O privеsc, o ador, cu privirea o măsor
    Dar n-am să mă las şi o invit la dans

    Femeile-s adevărate, în toate discotecile
    Dar cred că tu ai ceva special ce nu au altele
    În discoteca toată ești cea mai drăguță fată
    Şi tare mi-aș dori să fii cu mine măcar odată
    Dar cel mai bine mă simt atunci când îmi zâmbești
    Și trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Și aș vrea sa îmi spui că mă dorești
    Te miști beton și m-ai vrăjit de la început
    Și acum să îmi spui tu în continuare
    Ce rămâne de făcut

    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată
    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată

    Sunt bărbat adevărat și am mare succes
    Am talent și am femei numai pe ales
    Le iubesc și le ador la toate le sunt drag
    Am talen la joc, la femei am noroc
    Sunt bărbat adevărat și am mare succes
    Am talent și am femei numai pe ales
    Le iubesc și le ador la toate le sunt drag
    Am talen la joc, la femei am noroc

    De cum te-am văzut o clipă, n-am putut să uit pe loc
    Felul în care m-ai privit
    Gagico, rău de tot m-ai zăpăcit
    M-ai înnebunit prin tot ce faci
    În boala mă bagi
    Ai şcoala în tine și știi prea bine
    Cum să mă atragi pe mine
    Mă uit la tine, te uiți la mine
    Mă simt exact ca la prima întâlnire
    Și nu știu, fetițo, ce vrei de fapt de la mine
    Oricum n-am să te las până data viitoare
    Chiar dacă o să mă refuzi, încercarea moarte n-are

    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată
    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată

    Discoteca este plină numai de puștoaice
    Am pus ochii pe una care mă atrage
    O privesc, o ador cu privirea o măsor
    Dar n-am să mă las și o invit la dans
    Sunt bărbat adevărat și am mare succes
    Am talent și am femei numai pe ales
    Le iubesc și le ador la toate le sunt drag
    Am talent la joc, la femei am noroc

    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată
    Dansează, te invit să vii la dans cu mine
    Trupul tău vibrează când ești lângă mine
    Doar tu și eu, aș vrea să fim mereu
    În discoteca toată, ești cea mai dulce fată
    Ești cea mai dulce fată!


    Comentarios

    Envía preguntas, explicaciones y curiosidades sobre la letra

    0 / 500

    Forma parte  de esta comunidad 

    Haz preguntas sobre idiomas, interactúa con más fans de Adrian Copilul Minune y explora más allá de las letras.

    Conoce a Letras Academy

    ¿Enviar a la central de preguntas?

    Tus preguntas podrán ser contestadas por profesores y alumnos de la plataforma.

    Comprende mejor con esta clase:

    0 / 500

    Opciones de selección