Veacul Ruinei

Veacul ruinei
A-ncărunţit domniţa de-al ei tată-nchisă-n turn înalt
Voinicul nu mai vine, căci gârbov e-acum
Iar vânt din Miază-Noapte aduce-n suflet lacrima
Vântul greu... Acvilon

Poveşti s-au născut şi-n poveste-au murit
În lumea de basm nimic nu mai-e etern
Moartă-i Cosânzeana, morţi sunt şi zmeii
Iar codrul e gri şi tern

Un singur loc cu nimic nu-i schimbat
E-aşa cum a fost, cu pământul făcut
Valea plângerii - tristul tărâm
De timp şi de oameni temut

Izvor de ruină şi dor blestemat
Melancolia aici domneşte în veci
Sufletul-ţi plânge – amintirile-ţi mor
Prin valea mâhnită de treci

De lăcrimezi crezând că e gata
Povestea basmelor care-au murit
Nimic şi nimeni nu-i mort pe vecie –
Revine la viaţă când e povestit